Curierul de Fizică publică două documente întocmite de acad. Ionel Haiduc privind caracteristici generale ale cercetării ştiinţifice din România. Acestea completează cu date la zi scrierile anterioare, pe aceeaşI temă, din CdF nr. 36, pagina 7 şI nr. 38, pagina 9.

Recent a fost dat publicităţii un raport intitulat "SCIENCE AND ENGINEERING INDICATORS 2002", întocmit de NATIONAL SCIENCE FOUNDATION (Fundaţia Naţionala pentru Ştiinţă) din Statele Unite ale Americii, la cererea NATIONAL SCIENCE BOARD (Consiliul Naţional pentru Ştiinţă), organism guvernamental de consiliere a Preşedintelui Statelor Unite în probleme de cercetare şi învăţământ. Raportul a fost înaintat Preşedintelui George W. Bush şi Congresului Statelor Unite ale Americii însoţit de o scrisoare în care se menţionează că “este destinat să ofere o bază largă de informaţii cantitative despre ştiinţa, ingineria şi tehnologia din S.U.A., pentru a fi folosit de factorii de decizie publici şi privaţi. Din cauza răspândirii capabilităţilor ştiinţifice şi tehnologice în întreaga lume, acest raport prezintă o cantitate semnificativă de material despre aceste capabilităţi internaţionale şi analizează poziţia Statelor Unite în acest context mai larg”. Scrisoarea se încheie cu fraza "Sperăm că Domnia Voastră, administraţia Dvstră şi Congresul vor găsi această nouă informaţie şi analiză cantitativă utilă şi de actualitate pentru gândirea şi planificarea priorităţilor, politicilor şi programelor naţionale în ştiinţă şi tehnologie”.

Raportul, prezentat în două volume, totalizează 1122 pagini, reprezentând un monument de analiză detaliată şi documentată a tot ce se referă la educaţia în ştiinţa, matematică şi inginerie, de la învăţământul elementar până la cel post-universitar şi dincolo de el; conţine date referitoare la forţa de muncă în aceste domenii; analizează performerii, activităţile şi rezultatele americane şi internaţionale; competitivitatea S.U.A. în tehnologiile avansate; atitudinea şi înţelegerea de către public a ştiinţei şi ingineriei; semnificaţia tehnologiei informaţiei pentru ştiinţă şi viaţa zilnică a cetăţenilor în şcoli, la locul de muncă şi în comunitate. În raport sunt cuprinse date referitoare nu numai la Statele Unite ale Americii, ci despre toate ţările lumii cu privire la producţia ştiinţifică, proeminenţa cercetării din fiecare ţară şi colaborările internaţionale.

Ce aflăm despre România din acest raport ?

În cele ce urmează se prezintă extrase din raport (citat în continuare ca RAPORTUL NSF-2002), mai ales din tabelele anexă (conţinute în volumul II), comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană, ţări membre ale NATO şi ţări învecinate din Europa Centrală şi de Est. Aceste date ne oferă imaginea României în context internaţional, baza de evaluare şi apreciere a ţării noastre de către forurile de decizie americane (şi internaţionale).

În ceea ce priveşte doctoranzii originari din România se constată o preponderenţă a celor care studiază ştiinţele naturii şi matematica-informatica, dar nu este clar care sunt “celelalte domenii”. Este posibil că numărul studenţilor-doctoranzi români în Statele Unite ale Americii este mai mare decât în Franţa, dar România nu se află pe primele 10 locuri ca sursă de doctoranzi străini în SUA. După alte surse (revista Chronicle of Higher Education) în urmă cu câţiva ani în SUA erau peste 1400 studenţi-doctoranzi din România.

Raportul NSF-2002 prezintă date despre producţia ştiinţifică a ţărilor, raportată la populaţie. Valorile din Tabelul 2, reprezintă numărul de lucrări ştiinţifice (publicaţii indexate) originare din ţările indicate, raportat la un milion de locuitori. Dacă o lucrare, realizată în colaborare, are coautori din două ţări diferite, este numărată în proporţia de ˝. Astfel valorile din tabel nu arată numărul real de lucrări ştiinţifice originare dintr-o anumita ţară, ci pot fi descrise ca numere convenţionale de lucrări publicate, care dau o imagine a dimensiunilor producţiei ştiinţifice a diferitelor ţări şi permit o comparaţie fără să reflecte volumul total al producţiei de literatură ştiinţifică.

Se constată că România se află în urma ţărilor vecine din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Moldovei, Albaniei şi Bosniei-Herzegovina. Acest indicator este o măsură a gradului de dezvoltare a unei ţări şi a nivelului cercetării ştiinţifice în ţara respectivă. Mai trebuie menţionat că sunt luate în considerare numai lucrările ştiinţifice publicate în revistele din aşa-numitul “flux principal al literaturii ştiinţifice”, adică reviste internaţionale cu factor de impact măsurabil.

Acest indicator redă numărul lucrărilor publicate în revistele ştiinţifice internaţionale (din “fluxul principal”), comparativ pentru anii 1986 şi 1999, pe ţări şi domenii. În Tabelele 3 şi 4 sunt selectate datele pentru ţările Europei Centrale şi de Est, într-o comparaţie cu România. Din nou valorile indicate reprezintă numere convenţionale, fiindcă lucrările cu coautori din ţări diferite sunt indexate fractionar. Se constată că în 1986 producţia ştiinţifică a României era dominată de lucrări din domeniile chimiei (37.2 % din total), fizicii (21.4 %) şi ingineriei-tehnologiei (13.8 %). Sunt semnificative şi contribuţiile medicinei clinice (9.3 %), cercetărilor bio-medicale (8.4 %) şi matematicii (6.7 %). Alte ştiinţe au contribuţii modeste la volumul total de publicaţii romanesti în literatura internaţionala. Din Tabelul 4 se constată că şi în 1999 chimia reprezintă procentul cel mai ridicat în contribuţia românească la literatura ştiinţifică internaţională, urmată de fizică (34.4 %), inginerie-tehnologie (11.9 %) şi matematica (6.6 %). Domenii ca medicina clinica, biologia şi cercetările biomedicale reprezintă puţin dacă se ţine seama de importanţa acestor ştiinţe în determinarea standardului de viaţă dintr-o ţară.

Comparând datele pentru anii 1986 şi 1999 se observă o creştere a numărului convenţional de lucrări ştiinţifice indexate originare din România (de la 562 785) şi o modificare a distribuţiei pe domenii. A scăzut semnificativ proporţia lucrărilor din domeniile medicinei clinice (de la 9.3 la 3.0 %), cercetărilor bio-medicale (de la 8.4 la 3.3 %), pe seama creşterii proporţiei lucrărilor din domeniile fizicii (de la 21.4 la 34.4 %) şi biologiei (dela 0.9 la 2.0 %).

Raportul NSF-2002 conţine date referitoare la numărul de lucrări ştiinţifice publicate de toate ţările, în perioada 1986-1999. Ca şi în cazurile de mai sus, sunt indexate lucrările publicate în reviste internaţionale, iar cifrele din tabele reprezintă pentru fiecare ţară număr de lucrări convenţionale, din cauză că la cele realizate prin colaborări internaţionale se ia în evidenţă numai fracţiunea corespunzătoare fiecărei ţări. În Tabelul 5 sunt prezentate datele referitoare la un număr de ţări din Europa Centrală şi de Est, indicând variaţia annuală a numărului de publicaţii ştiinţifice. Datele din Tabelul 5 scot în evidenţă evoluţii interesante, ce pot fi corelate cu schimbările politice şi economice ce au avut loc în această perioadă în zonă. Comparaţia cu celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est scoate în evidenţă concluzii interesante. În ambele perioade România se află în urma celorlate ţări ca număr total de publicaţii (cu excepţia Republicii Moldova).

Se constată că în timp ce producţia ştiinţifică a unor ţări a scăzut (Bulgaria - de la 1158 la 801), numărul de lucrări ştiinţifice (convenţionale) publicate de cercetătorii din România în revistele internaţionale, aflat în scădere în perioada 1986-1993, a crescut în perioada următoare (de la 562 la 785), atingând un maxim în anul 1999. Se mai observă o creştere a contribuţiei Poloniei la literatura ştiinţifică internaţională (de la 3983 lucrări în 1986 la 4523 lucrări în 1999), menţinerea relativ constantă a contribuţiei Ungariei şi Cehoslovaciei (inclusiv suma pentru Republica Cehă şi Republica Slovacă dupa scindare). Evoluţia Rusiei (dupa disolvarea URSS) prezintă o scădere semnificativă şi continuă între 1994 şi 1999 (de la 20337 lucrări la 15654 lucrări ştiinţifice) ca şi cea a Republicii Moldova (de la 147 lucrări în 1993 la 92 lucrări în 1999).

Un indicator interesant cuprins în Raportul NSF-2002 se referă la proeminenţa relativă a literaturii ştiinţifice din diferite ţări, pe domenii. Acest indicator (notat cu P) se calculează ca un raport în funcţie de proporţia citării în literatură a publicaţiilor originare dintr-o anumită ţară şi proporţia contribuţiei acelei ţări la literatura ştiinţifică internaţională. Daca P › 1 înseamnă că lucrările ştiinţifice din ţara respectivă sunt mai frecvent citate decât proporţia acelei ţări în literatura ştiinţifică internaţională. Daca P ‹ 1 lucrările ştiinţifice din ţara respectiva sunt citate mai rar decât proporţia contribuţiei ţării respective la literatura internaţională. Valori P › 1 indică o literatură ştiinţifică de mare proeminenţă a unei ţări. Acest indicator reflectă calitatea (şi nivelul) producţiei ştiinţifice. Există ţări (sau colective de cercetare) care publică mult dar calitatea este redusă şi invers, ţări care publică lucrări de calitate înaltă, citate mai des.

În Tabelul 6 sunt cuprinse date despre proeminenţa literaturii ştiinţifice româneşti în anii 1990, 1994 şi 1999, pe domenii, comparativ cu câteva ţări avansate şi ţări vecine. Analizând literatura ştiinţifică originară din România se constată că lucrările din domeniul matematicii se bucură de o proeminenţă mai ridicată decât cele din alte domenii, deşi situează ţara pe locul 45 în lume. Lucrările din domeniul chimiei, reprezentând (procentual) cea mai substanţiala contribuţie numerică a României la literatura ştiinţifică mondială, au proeminenţa mai redusă şi situează ţara pe locul 49 în lume. Lucrările româneşti de fizică ocupă locul 43 în lume, ca şi cele de inginerie-tehnologie.

Se constată că se bucură de o mare proeminenţă, fiind mai frecevent citate decât proporţia lor în literatura mondială, lucrările ştiinţifice din Elvetia, SUA, Olanda, Anglia, Germania. Ţări ca Rusia şi China, deşi contribue cu un număr mare de lucrări la literatura mondială, au o proeminenţă relativ redusă, lucrările din aceste ţări fiind mai puţin citate.

Aflăm din Raportul NSF-2002 informaţii despre colaborările ştiinţifice internaţionale ale cercetătorilor din România, stabilite pe baza adreselor indicate în lucrările ştiinţifice publicate. Datele din Tabelul 7 reflectă amploarea colaborărilor internaţionale ale diverselor ţări. Reiese că în 1986 cercetătorii români au publicat lucrări ştiinţifice semnate cu coautori din 26 ţări, iar în 1999 cu coautori din 58 ţări, indicând o creştere substanţială a participării cercetătorilor români la viaţa ştiinţifică internaţională. Este de asemenea semnificativă comparaţia ţării noastre cu alte ţări.

În Tabelul 8 sunt incluse date comparative, aratând proporţia lucrărilor realizate în colaborare internaţională, precum şi proporţia lucrărilor ştiinţifice publicate cu coautori din SUA de către cercetători din România şi alte câteva ri. Spre deosebire de tabelele anterioare, valorile din Tabelul 8 nu reprezintă numere convenţionale de lucrări. Fiecare lucrare realizată în colaborare a fost atribuită integral fiecărei ţări participante cu coautori, fără a împărţi la numărul de ţări. Reiese din tabel că între 1986 şi 1999 numărul lucrărilor publicate de cercetători români cu coautori din alte ţări practic s-a dublat. Aproape 18 % din lucrările publicate de cercetătorii români în colaborări internaţionale sunt realizate cu colegi din SUA în ambele perioade. Cu excepţia cercetătorilor din Bulgaria, cercetătorii români colaborează mai puţin cu colegi din SUA decât cei din alte ţări europene. Se remarcă proporţia mare a colaborărilor cu SUA a cercetătorilor din Turcia şi Grecia, probabil ca efect al participării în Programele ştiinţifice ale NATO.

Datele prezentate mai sus reprezintă imaginea externă a cercetării ştiinţifice din România, reflectată într-un raport prezentat de National Science Foundation preşedintelui SUA. Aceste date pot constitui o bază documentară în stabilirea priorităţilor, politicilor şi programelor în domeniul cercetării ştiinţifice. Indicatorii referitori la ştiinţă şi tehnologie sunt criterii de evaluare a nivelului de dezvoltare a unei ţări şi de compatibilitate cu structurile politice şi economice internaţionale. Raportul NSF-2002 adresat preşedintelui Statelor Unite ale Americii demonstrează importanţa ce se acordă acestor indicatori.

1. Contribuţia României la literatura ştiinţifică internaţională, este încă sub nivelul posibilităţilor şI nu atinge nivelul ţărilor vecine din Europa Centrală şi de Est (cu excepţia Republicii Moldova). Este de remarcat totuşi creşterea contribuţiei româneşti la literatura ştiinţifică internaţională în 1999 faţă de 1986, în timp ce în ţările vecine (cu exceptia Poloniei) se constată o scădere (Rusia, Moldova) sau menţinere relativ constantă (Ungaria, Cehia şi Slovacia).
2. Există în cercetarea românească domenii cu contribuţie mai scăzută la fluxul principal al literaturii ştinţifice internaţionale. Sunt necesare măsuri de stimulare a domeniilor în care cercetarea românească este deficitară şi prea puţin vizibilă pe plan internaţional, mai ales în ştiinţele biomedicale şi agricole, unde cu câteva excepţii care constitue centre de excelenţă, rezultatele sunt sub necesităţi şi posibilităţi. Natura exacta a acestor măsuri trebuie stabilită prin consultarea instituţiilor şi personalităţilor competente.

3. Cercetarea românească de matematică se bucură de o proeminenţă mai ridicată decât cea din alte domenii, deşi situează România doar pe locul 45 în lume.

4. Colaborările internaţionale ale României în domeniul publicaţiilor comune (cu coautori din alte ţări) au crescut semnificativ. Ponderea colaborărilor cu cercetători din SUA s-a menţinut practic constantă în anul 1999 faţă de 1986.

Tabelul 3. număr de lucrări ştiinţifice publicate în reviste internaţionale – 1986 – de ţarile din EUROPA CENTRALA şi DE EST (pe domenii şi ţari)

Tabelul 4. număr de lucrări ştiinţifice publicate în reviste internaţionale – 1999 – de ţarile din EUROPA CENTRALA şi DE EST (pe domenii şi ţari)

Tabelul 6. Proeminenta relativa a literaturii ştiinţifice originare din Romania

Inginerie şi tehnologie 0.30 0.42 0.57 43

Numar de lucrări