Acum patru ani, într-o scrisoare deschisă [1] adresată forurilor de conducere ale României, elaborată de profesori universitari şi cercetători români de prestigiu ce lucrează temporar sau definitiv în străinătate, s-a atras atenţia asupra situaţiei dramatice a cercetării ştiinţifice româneşti, s-au precizat cauzele contribuţiei relativ mici a cercetării româneşti la fluxul principal mondial şi s-au propus unele măsuri urgente ce se impun pentru redresarea situaţiei în acest domeniu. Din nefericire, efectul scrisorii a fost nesemnificativ. Autorii acestui document au arătat că, potrivit statisticilor internaţionale, bazate pe numărul de articole publicate în reviste cotate ISI (Institute of Scientific Information din SUA), România contribuie la fluxul principal al ştiinţei mondiale cu numai 0,05%, situându-se pe locul 55 în lume. Comparativ, contribuţiile ţărilor foste socialiste, cu excepţia Republicii Moldova, Albaniei şi Bosniei-Herzegovina, sunt substanţial mai ridicate (Polonia 0,90%; Ungaria 0,40%; Republica Cehă 0,33%; Slovacia 0,33%; Bulgaria 0,22%). Totuşi, se constată [2] că în România, după 1990, a avut loc o creştere a activităţii ştiinţifice, fapt ce poate fi datorat reluării neîngrădite a colaborărilor internaţionale, a unor iniţiative individuale sau de grup, înlăturării piedicilor puse în calea publicării de lucrări în reviste străine. Această creştere este proprie tuturor ţărilor foste socialiste şi, ca urmare, poziţia României în clasamentul menţionat nu s-a schimbat.

Cauzele situaţiei actuale a cercetării ştiinţifice româneşti sunt multiple. O parte din acestea sunt menţionate şi discutate în scrisoarea deschisă la care ne-am referit mai sus, dar şi în alte lucrări recente [2 – 11]. Ce este de făcut pentru a ieşi din situaţia actuală ? Cu ce trebuie să începem ? Pentru partea responsabilă şi activă a comunităţii ştiinţifice româneşti este clar că începutul unei redresări trebuie să fie o evaluare a forţelor umane şi a dotărilor. Nu este aici locul să facem un istoric al unor astfel de încercări efectuate după 1990. Unele dintre ele au rămas la un stadiu incipient, altele s-au bazat pe criterii discutabile, neracordate la cele internaţionale. Legat de sistemele de evaluare, credem că o radiografiere corectă a activităţii de cercetare româneşti s-ar putea efectua numai prin utilizarea sistemelor internaţionale, în special a sistemului scientometric, descris şi discutat şi în articole apărute în reviste româneşti, cum ar fi Curierul de Fizică, Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, revista „22”, Academica. Acest deziderat s-ar putea împlini prin elaborarea unei CĂRŢI ALBE A CERCETĂRII ROMÂNEŞTI (CA), acţiune propusă încă din anul 1999 [6] şi susţinută şi analizată în lucrări ulterioare [2, 7].

1. Ce ar trebui să conţină CA ?
2. Comunitatea ştiinţifică românească doreşte apariţia CA, elaborată pe baza criteriilor internaţionale, în principal criteriile scientometrice ?
3. De cine ar trebui elaborată CA ?

Prima secţiune ar conţine, într-o formă sintetică şi pe domenii de cercetare, CV-urile profesionale ale tuturor cercetătorilor, aici incluzând şi cadrele universitare care au ca “sarcină de serviciu” şi efectuarea de lucrări de cercetare. Cadrelor didactice de astăzi, care predau la mai multe Universităţi, uneori din oraşe diferite, sau au alte activităţi remunerabile, nelegate de mediul universitar, le amintesc vorbele marelui chimist C. D. Neniţescu, înscrise pe placa de marmoră din amfiteatrul care-i poartă numele din Universitatea Politehnica Bucureşti: “Pentru a transmite ştiinţa trebuie să faci ştiinţă, sau cel puţin să încerci să o faci”. S-ar putea obiecta că, având în vedere numărul mare de cercetători şi universitari, elaborarea CA ar fi prea laborioasă şi, implicit, prea costisitoare. De aceea, într-o primă fază, CA ar putea include numai CV-urile cercetătorilor şi universitarilor ce prezintă un factor de impact individual cumulativ ce depăşeşte o anumită valoare, de exemplu 2. Aceste CV-uri, grupate pe domenii de activitate, ar fi utile şi în evaluarea gradului de credibilitate a unui colectiv ce propune un proiect de cercetare.

• titlul ştiinţific şi funcţia;
• cuvinte cheie privind domeniile de competenţă;
• numărul de lucrări ştiinţifice publicate, specficându-se câte au fost publicate în reviste cotate ISI;
• factorul de impact cumulativ şi factorul de impact individual cumulativ al lucrărilor publicate;
• numărul de citări al lucrărilor publicate;
• lista celor mai importante 5 lucrări publicate (autori, titlu, revistă);
• număr de cărţi sau capitole din cărţi ştiinţifice publicate (separat în ţară şi în străinătate);
• titlul cărţii (sau capitolului) considerate cea mai importantă;
• numărul de comunicări ştiinţifice prezentate la Conferinţe şi Simpozioane (separat în ţară şi străinătate; separat Conferinţe şi Simpozioane cu şi fără Proceeding);
• număr de Brevete de inventator (dacă este cazul);
• numărul de proiecte de cercetare naţionale la care a fost responsabil (director) sau partener în ultimii 3 ani;
• numărul de proiecte de cercetare internaţionale la care a participat în ultimii 3 ani;
• premii ştiinţifice obţinute (de exemplu Premiul Academiei Române);
• lista revistelor ştiinţifice cotate ISI la care este referent şi/sau face parte din comitetul de redacţie;
• lista asociaţiilor profesionale naţionale şi internaţionale din care face parte.

CV-urile cercetătorilor şi cadrelor universitare, grupate pe domenii, ar da o imagine atomizată a cercetării româneşti. Modul de organizare a acesteia, la un anumit moment, ar rezulta prin evaluarea Institutelor de cercetare şi a Facultăţilor, a cărui rezultat ar fi consemnat în a doua secţiune a CA. Credem că ar fi util ca această secţiune să fie subdivizată în trei subsecţiuni: prima corespunzătoare Institutelor de cercetare fundamentală, a doua – Institutelor de cercetare aplicativă şi a treia – Învăţământului universitar. Această împărţire, ca de altfel toate sugestiile privind CA, este discutabilă, având în vedere, în primul rând, subiectivismul trasării unei graniţe clare între cercetarea fundamentală şi cea aplicativă. Pentru fiecare Institut sau Facultate ar fi necesară alcătuirea unei prezentări sintetice. Punctele comune ale fiecărei astfel de prezentări, indiferent de tipul de cercetare, ar putea fi:

• cuvinte cheie privind domeniile de competenţă;
• direcţiile concrete prioritare ale Institutului în ultimii 3 ani;
• structură organizatorică şi de cadre implicate direct în activitatea de cercetare (conducere, laboratoare (catedrele pentru Facultăţi), număr de cercetători atestaţi (cadre didactice atestate pentru Facultăţi), număr de asistenţi de cercetare (preparatori pentru Facultăţi), etc. );
• numărul de lucrări ştiinţifice publicate în fiecare din ultimii 3 ani, specificându-se câte au fost publicate în reviste cotate ISI;
• factorul de impact cumulativ al lucrărilor publicate în fiecare din ultimii 3 ani;
• număr de cărţi sau capitole din cărţi ştiinţifice publicate în fiecare din ultimii 3 ani (separat în ţară şi în străinătate);
• numărul de comunicări ştiinţifice prezentate la Conferinţe şi Simpozioane în fiecare din ultimii 3 ani (separat în ţară şi străinătate; separat Conferinţe şi Simpozioane cu şi fără Proceeding);
• numărul de proiecte de cercetare naţionale la care, în ultimii 3 ani, au fost responsabili (directori) sau parteneri membri ai Institutului (Facultăţii);
• numărul de proiecte de cercetare internaţionale la care, în ultimii 3 ani, au participat membri ai Institutului (Facultăţii);
• număr de premii ştiinţifice acordate membrilor Institutului (Facultăţii);
• lista revistelor ştiinţifice şi tehnice, cotate ISI, care au drept referenţi membri ai Institutului (Facultăţii);
• lista asociaţiilor profesionale naţionale şi internaţionale din care fac parte;
• numărul de manifestări ştiinţifice organizate de Institut sau la care a participat ca organizator.

Institutele de cercetare aplicativă şi Facultăţile Universităţilor Politehnice vor indica şi numărul de brevete de inventator obţinute în fiecare din ultimii 3 ani.

Considerăm că în propunerile de evaluare prezentate mai sus, indicatorii cantitativi esenţiali sunt cei legaţi de lucrările publicate în reviste cotate ISI (indicatori scientometrici). De aceea, într-o primă aproximaţie, activitatea ştiinţifică a unui cercetător, a unui cadru didactic, a unui Institut sau Facultate ar putea fi efectuată ţinând seama numai de aceşti indicatori. Ar rezulta astfel: CARTEA ALBĂ A CERCETĂRII ROMÂNEŞTI – VARIANTA SCURTĂ. Evident, durata elaborării acestei cărţi ar fi substanţial mai mică decât cea corespunzătoare “variantei complete”. Este firesc ca un cercetător cu factor de impact individual cumulativ ridicat să aibă un număr mare de comunicări ştiinţifice, să fie implicat în proiecte naţionale şi, eventual, internaţionale, să fie referent la reviste cotate ISI. În consecinţă, este de aşteptat ca ierarhizarea cercetătorilor dintr-un domeniu existentă în varianta scurtă a CA să nu difere esenţial de cea ce ar rezulta ţinând seama de toţi indicatorii arătaţi mai sus. Un raţionament similar, ne conduce la o concluzie apropiată şi în cazurile de evaluare a Institutelor de cercetare şi a Facultăţilor.

Prima evaluare scientometrică a activităţii ştiinţifice a unei Facultăţi (Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti (FF-UB)) a fost efectuată recent de prof. Tudor A. Marian [12]. Indicatorii scientometrici consideraţi au fost: numărul de lucrări publicate în reviste citate ISI, numărul de citări şi factorul de impact individual cumulativ. Tabelele inserate în lucrare listează: indicatorii scientometrici ai celor 8 catedre ale FF-UB, topul cercetătorilor în FF-UB după numărul total de citări şi cel după factorul de impact individual cumulativ. Această radiografiere de tip ISI este un prim pas spre realizarea CA.

Având în vedere componenţa actuală şi structura ierarhică a comunităţii ştiinţifice româneşti, asociată cu mentalităţile “balcanice” înrădăcinate, este foarte puţin probabil ca, prin aplicarea votului democratic, elaborarea unei astfel de cărţi să fie susţinută majoritar. În sprijinul acestei afirmaţii aduc părerile exprimate în numeroase discuţii pe această temă, la care au participat cadre didactice universitare şi cercetători din ţară. Chiar dacă completarea fişei individuale nu ar necesita indicarea unor parametri scientometrici, nu sunt puţini cei ce se opun apariţiei CA. Care sunt cauzele acestei situaţii ? Una dintre ele ar putea fi faptul că prin apariţia unei ierarhizări reale a comunităţii ştiinţifice româneşti, în care nu se ţine seama de titluri şi poziţii oficiale, s-ar arăta că, în numeroase cazuri, există o discordanţă între funcţie şi valoare. Este evident că nu se doreşte să se vadă că “împăratul este gol” sau mai prost îmbrăcat decât supuşii săi. Secretomania întreţinută tacit, uneori mascată printr-o neglijenţă calculată, există şi în locurile cele mai neaşteptate. Astfel, este cel puţin ciudat faptul că CV-urile profesionale detaliate (listă de lucrări, cărţi publicate, etc.) ale membrilor plini şi corespondenţi ai Academiei Române nu pot fi consultate în Biblioteca Academiei sau pe site-ul acestei instituţii.

Rezultatele evaluării pe criterii scientometrice a Institutelor de cercetare, ce ar fi cuprinse în CA, ar împiedica acordarea nemeritată a titlului de “Centru de excelenţă”. Cum acordarea acestui titlu este însoţită de avantaje materiale (salarii mai mari, de exemplu), apariţia CA nu este dorită de membri Institutelor cu pricina, cât şi de forurile lor tutelare. Dorinţa păstrării situaţiei călduţe actuale explică şi quasi-rigiditatea schemei de cadre ştiinţifice proprii Institutelor Academiei Române. In extremis, dacă într-un astfel de Institut ar dori să se angajeze un laureat al premiului Nobel, ar trebui să existe un loc rămas vacant prin pensionarea sau dispariţia fizică a unui membru al Institutului ! Se pretinde că această situaţie, cel puţin bizară, este datorată bugetului limitat. Pe de altă parte, în Institute ale Academiei există cercetători atestaţi care în ultimii doi ani nu au publicat nici o lucrare, unii dintre aceştia depăşind vârsta de pensionare, alături de asistenţi de cercetare cu doctoratul susţinut şi activitate ştiinţifică recentă remarcabilă. O situaţie similară există şi în Universităţi, unde, în anii 1990-1991, s-au efectuat, în două etape succesive şi rapide, promovări mai mult sau mai puţin justificate. Atunci s-a ţinut seama în special de criteriile pedagogice, invocându-se, ceea ce este discutabil, că una din nedreptăţile regimului comunist a fost blocarea publicării de lucrări în străinătate. După aproape 15 ani, o bună parte din cei promovaţi rapid în anii 1990-1991 nu şi-au întregit substanţial lista de lucrări. S-a ajuns însă la dezechilibrarea şi blocarea schemei de cadre universitare în care predomină profesorii.

Schimbarea în bine a stării actuale a Institutelor de cercetare şi Universităţilor s-ar putea realiza prin modificări ale legilor şi regulamentelor de funcţionare a acestor instituţii. În acest sens, ar fi indicat să adoptăm unele prevederi ale unor acte normative aplicate în ţări ale Uniunii Europene. Astfel, în Franţa, funcţiile în cercetare şi în învăţământul superior sunt reconfirmate sau modificate printr-o evaluare periodică. La noi, o procedură similară ar putea fi aplicată relativ rapid prin utilizarea CA. S-ar înlătura astfel “îngheţarea în model”. Din motive lesne de înţeles, această întreprindere nu este dorită la momentul actual de unele persoane ce fac parte din sferele diriguitoare.

Există totuşi o minoritate activă şi responsabilă care doreşte implementarea criteriilor scientometrice şi, implicit, elaborarea CA. În această minoritate sunt incluşi şi membri ai Academie Române, Alexandru T. Balaban, Ionel Haiduc, Ioan-Iovitz Popescu. Apariţia recentă, sub egida Centrului Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Scientometrie (CENAPOSS), în cadrul Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior (CNCSIS), a “Revistei de Politica Ştiinţei şi Şcientometrie” arată că există preocupări privind racordarea la sistemul de evaluare internaţional. Mai este de făcut ceea ce este mai greu, parcurgerea distanţei dintre dorinţă şi faptă. Sperăm că bunele intenţii să nu fi fost exprimate numai pentru mimarea schimbării, “activitate” practicată după 1990 şi în alte domenii cu consecinţele pe care le simţim cu toţii. Două evaluări paralele, una pentru străinătate şi alta pentru interior, nu ar conduce la o schimbare în bine a situaţiei actuale a cercetării româneşti.

Acad. Alexandru T. Balaban a propus [7] ca, instituţia posesoare a materialelor furnizate de ISI, în speţă CENAPOSS, să aibă, ca unul dintre obiective, publicarea CA. La CENAPOSS se pot consulta: Science Citation Index – forma tipărită pentru perioada 1990 – 2002 şi forma electronică pentru perioada 1981 – 2002; Journal Citation Report pentru perioada 1997 – 2002. De asemenea, pe perioade limitate (ultima a fost în lunile noiembrie – decembrie 2003), ISI a oferit comunităţii ştiinţifice din România accesul la ISI Web of Knowledge. Utilizarea, prin intermediul CENAPOSS, a datelor furnizate de ISI face posibilă detectarea şi măsurarea contribuţiei la fluxul principal al cercetării ştiinţifice a fiecărui cercetător, institut sau ţări. Totuşi, consultarea permanentă a datelor ISI recente (de după anul 2002) necesită achiziţionarea de către CNCSIS a accesului nelimitat în timp la ISI Web of Knowledge. Acest minim efort financiar este esenţial pentru ca CENAPOSS să fie într-adevăr „o mică rază de soare în peisajul ştiinţei româneşti”, aşa după cum plastic s-a exprimat acad. Alexandru T. Balaban [7].

O posibilitate de realizare a CA ar fi activitatea voluntară a unor echipe de cercetători şi cadre universitare din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Această propunere a fost făcută recent în cadrul Solidarităţii Universitare, după apariţia articolului profesorului Tudor A. Marian [12] la care ne-am referit mai sus. Apreciind bunele intenţii, există motive serioase pentru ca voluntariatul să nu fie o soluţie viabilă. Astfel, este firesc ca fiecare “voluntar” să dea prioritate sarcinilor sale curente, elaborarea părţii cei revine din CA fiind amânată pentru eventualele “ferestre”. De aici nerespectarea unor termene, ceea ce determină perpetua refacere a lucrării. Pe de altă parte, elaborarea CA presupune şi o activitate de secretariat şi de tehnoredactare. Legat de voluntariat, îmi vine în minte răspunsul lui Arghezi la sugestia unor prieteni de a organiza o şezătoare literară cu intrare liberă: “Tot ce-i gratis este prost".

Pentru elaborarea CA într-un interval de timp rezonabil şi la standarde corespunzătoare, sugerez acordarea prin concurs a unui GRANT al Academiei sau al CNCSIS. La realizarea CA ar lucra o echipă responsabilă şi cointeresată în respectarea termenelor de predare a fazelor lucrării. Având în vedere necesitatea aducerii la zi periodică, cred că ar fi potrivită crearea unui site la care fiecare poate accede. Costurile, întreţinere şi abonament, nu ar depaşi 100 Euro pe an. GRANT-ul ar fi necesar pentru scrierea programului site-ului şi administrarea lui. Umplerea cu datele necesare poate fi făcută prin solicitarea ca fiecare membru al comunităţii ştiinţifice române să-şi introducă datele într-un format dat. Apoi programul poate aduna datele pe fiecare Institut şi ar rezulta automat profilul Institutului, mai puţin chestiunile privind domeniile de competenţă şi direcţiile, pe care le poate completa directorul de Institut. Într-o etapă ulterioară, ar fi de dorit ca să se elaboreze şi o variantă în limba engleză a site-lui, pentru ca şi restul lumii să poată înţelege şi alege.

În cercetarea ştiinţifică românească, ca de altfel în multe domenii de activitate din ţara noastră, există o dezordine caracterizată, printre altele, de amestecarea, parcă voit căutată, a adevăraţilor specialişti cu mediocrităţile şi impostorii. Din păcate, în numeroase cazuri impostorii au funcţii de decizie. O consecinţă a acestei situaţii a fost semnalată de acad. Alexandru T. Balaban în prefaţa cărţii lui Tudor Ionel Oprea [8]: “Atunci când o instituţie de cercetare ajunge să fie condusă de o persoană fără pregătirea necesară, această persoană nu va promova valori care-i sunt superioare, dintr-o teamă lesne de înţeles”. O remarcă similară a făcut recent şi prof. Petre T. Frangopol [13]: "Elitele (ştiinţifice din România, n.n.) au acelaşi statut, acelaşi salariu (dacă nu mai mic) cu mediocrităţile sau mai ales cu impostorii care mimează ştiinţa şi sunt proţăpiţi în comitete şi comiţii, unde elitele deocamdată nu au acces".

Pentru a ieşi din această situaţie ambiguă a cercetării româneşti se impune, ca prim pas, elaborarea Cărţii Albe a Cercetării Ştiinţifice Româneşti. Acest pas ar trebui urmat de adoptarea unor măsuri responsabile şi curajoase, ce să conducă la însănătoşirea climatului actual al cercetării româneşti şi la creşterea ponderii ei în cercetarea ştiinţifică mondială.

1. “Scrisoare deschisă” adresată în iulie 2000, Preşedintelui României, Primului Ministru, preşedintelui Senatului, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Senatorilor şi Deputaţilor. Scrisoarea a fost semnată de 28 cercetători români ce lucrează în instituţii din ţări dezvoltate economic şi la ea au aderat cei 50 de participanţi de la Adunarea Generală a Academiei Româno-Americane (ARA) ce a avut loc la Cleveland – Ohio în 14 iulie 2000. Acest document a fost publicat şi în: Tudor Ionel Oprea, De veghe în lanul cercetării româneşti, Editura Mirton, Timişoara, 2002, p. 32.
2. Dan Radu Grigore şi Mircea Oncescu, „Fundaţia Horia Hulubei (FHH) propune CARTA ALBĂ: Cercetarea Ştiinţifică în România, Partea oglindită în fluxul de reviste recenzate ISI”, Curierul de Fizică, Nr. 36, 2001, p. 7.
3. Ionel Haiduc, „De ce este „invizibilă” ştiinţa românească  ?”, Revista 22, Nr. 16 (374), 1997.
4. P. Budrugeac, „Note pe marginea articolului d-lui acad. Ionel Haiduc din revista 22 nr. 16 (374) 1997", Revista 22, Nr. 24 (382), 1997.
5. Victor Bârsan, „Reforma în cercetarea ştiinţifică”, în „De la post-comunism la pre-tranziţie”, Editor Victor Bârsan, Editura Pytagora, Bucureşti, 1997, p. 204.
6. P. Budrugeac, „Consideraţii privind analiza activităţii de cercetare ştiinţifică”, Curierul de Fizică, Nr. 30, 1999, p. 13.
7. Alexandru T. Balaban, „Centrul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Şcientometrie (CENAPOSS) – o mică rază de soare în peisajul ştiinţei româneşti”, Curierul de Fizică, Nr. 32, 2000, p. 6.
8. Tudor Ionel Oprea, De veghe în lanul cercetării româneşti, Editura Mirton, Timişoara, 2002.
9. Petre T. Frangopol, Mediocritate şi Excelenţă – o radiografie a ştiinţei şi învăţământului din România, Editura Albatros, 2002.
10. Ionel Haiduc, „Cercetarea ştiinţifică din România oglindită într-un raport recent american”, Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, Vol. I, Nr. 1, 2003, p. 18.
11. Petre T. Frangopol, „Dreptul de existenţă în cercetarea şi învăţământul românesc”, România liberă – ALDINE, 22 februarie 2003, p. 2.
12. Tudor A. Marian, “Radiografia ISI a cercetării ştiinţifice în Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti”, Curierul de Fizică, Nr. 48 (2004) p. 15.
13. Petre T. Frangopol, “Elita cercetătorilor din România”, Curierul de Fizică, Nr. 48 (2004) p.9.

• Factorul de impact anual al unei reviste ştiinţifice reprezintă numărul mediu de citări pe care revista ştiinţifică le primeşte şi numărul total al articolelor publicate de respectiva revistă în minimum doi ani precedenţi. Lista valorilor factorului de impact ai revistelor cotate ISI este publicată periodic.
• Factorul de impact cumulativ este suma valorilor factorului de impact al lucrărilor publicate, corespunzătoare revistelor în care acestea au apărut.
• Factorul de impact individual al unei lucrări este egal cu raportul dintre factorul de impact al revistei în care a apărut lucrarea şi numărul de coautori.
• Factorul de impact individual cumulativ reprezintă suma factorilor de impact individuali ai lucrărilor publicate de un autor.
• Fluxul principal al literaturii ştiinţifice cuprinde lucrările publicate în revistele cotate ISI.

CA – Cartea Albă a Cercetării Ştiinţifice Româneşti

CENAPOSS – Centrul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Scientometrie

CNCSIS – Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică şi Învăţământ Superior

FF-UB – Facultatea de Fizică din Universitatea Bucureşti

Nota CdF: Autorul, dr. chim. la ICPE poate fi găsit la bp@icpe-ca.ro