Interviu cu un fost doctorand al lui Bogoliubov:

Academicianul Vsevolod Moscalenco

Academicianul Vsevolod Moscalenco a participat la cea de-a 15-a Conferinţă Naţională de Fizică, ce a avut loc la Măgurele, 10-13 septembrie 2008. Cu această ocazie, Domnia Sa a fost omagiat pentru Implinirea varstei de 80 de ani (evenimentul a avut loc pe 26 septembrie) prin lansarea volumului Teoria supraconductivităţii multi-bandă, autori V. A. Moscalenco, L.Z. Kon, M.E. Palistrant, traducere din limba rusă de Prof. Gh. Ciobanu, apărut la Editura Tehnică din Bucureşti. Cu ocazia prezenţei sale In Bucureşti, Acad. Moscalenco a avut amabilitatea de a acorda un interviu Curierului de Fizică.

Admiterea la doctorat

Reporter: Cum aţi ajuns doctorandul lui Bogoliubov?

Academician Vsevolod Moscalenco: In 1950 a apărut in revista ucrainiană Ucrainskii Matematiceskii Jurnal lucrarea lui Bogoliubov consacrată teoriei polaronului. Se chema Teoria adiabatică a interacţiunii unei particule elementare cu campul cuantică. Problema polaronică era pe atunci la modă, se discuta foarte intens, fiind iniţiată de Landau şi dezvoltată de Landau şi Pekar. Pekar (un fizician binecunoscut din Kiev) arătase - folosind ideea lui Landau - că particula elementară, adică electronul, polarizează spaţiul, atomii, moleculele din jur, şi in felul acesta Işi sapă groapa, produce un potenţial de atracţie. Particula are o mişcare fluctuaţională in groapă, dar şi o mişcare de translaţie, prin cristalul ideal. in felul ăsta, ceea ce se mişcă in cristal nu mai este un electron simplu, ci o particulă Imbrăcată, care Işi schimbă cardinal masa; in plus, apar stările legate in această groapă. Problema rămăsese, pană la Bogoliubov, rău formulată, in sensul că mişcările de translaţie şi mişcările fluctuaţionale nu erau bine determinate. Bogoliubov a creat o teorie perturbativă nouă. Fiind un om cu o mare cultură matematică, el a formulat intr-un mod foarte elegant problema, care a produs o impresie foarte puternică asupra mea. După ce am citit articolul, m-am decis să-l găsesc neapărat pe acest om.

R: Eraţi student atunci?

AVM: Eram student in ultimul an, in anul 4 al Facultăţii

de Fizică din Chişinău.

R: Pentru un student e neobişnuit să-şi propună să intalnească un mare savant…

AVM: Am descifrat lucrarea asta pas cu pas şi intr-un loc am găsit o greşeală; dar nu i-am spus niciodată.

R: Si greşeala a rămas neindreptată pană acum?

AVM: Nu. Cand se pregătea jubileul de 90 de ani, in 1999, academicianul Sirkov m-a invitat să particip. Sirkov făcea lista temelor cu care s-a ocupat Bogoliubov, şi el a inşirat statistica, cinetica, teoria campului, particule elementare, şi aşa mai departe, Si ce am uitat?, intreabă Sirkov. Aţi uitat polaronii, Ii spun. Foarte bine, Dvs. o să faceţi referatul despre polaroni. Si eu am expus atunci, cu ocazia jubileului, această lucrare a lui Bogoliubov şi am arătat că există o greşeală pe care, dacă o corectezi, obţii că un anumit termen este antisimetric in vectorul de undă; acesta dispare prin sumare. Era un termen enorm, a cărui dispariţie făcea ca ecuaţiile să devină transparente şi mult mai simple. In felul acesta a apărut dependenţa Doppler a fononilor; deoarece fononul se mişcă şi are o frecvenţă, se manifestă şi aici efectul Doppler. Mult mai mult decat atat, numărul de stări trebuie să fie acelaşi: 3 stări ale particulei; dacă electronul se mişcă in această groapă de potenţial, şi dacă se mai mişcă ca atare, in translaţie, aceste două mişcări dau 6 grade de libertate; dar numărul gradelor de libertate trebuie să se conserve; şi dacă dvs. aţi introdus mişcarea de translaţie a sistemului ca atare, trebuie de undeva să luaţi aceste grade de libertate; şi s-a dovedit că atunci 3 fononi dispar; din numărul cela N de fononi, 3 dispar, şi aceste 3 grade de libertate sunt transmise mişcării translaţionale. Iată cum a rezolvat el problema asta. Eu am scris toate lucrurile astea in raportul meu, care a fost publicat in Proceedings-urile conferinţei dedicate aniversării a 90 de ani de la naşterea lui Bogoliubov.

R: Revenind la anii 50, cum l-aţi intalnit efectiv?

AVM: In primul rand, eu am incercat să vin la Moscova să-l găsesc.

R: Eraţi student?

AVM: Nu terminasem universitatea; eram student in anul 5. M-am dus la Moscova, la institutul de Matematică Steklov al Academiei de Stiinţe a URSS, şi am incercat să-l găsesc.

R: Dar i-aţi scris inainte, nu?!

AVM: Nu… şi nimeream peste discipolii lui, mai ales peste Tiablikov, care era un om extraordinar… Si totuşi intr-un an l-am găsit pe Bogoliubov, prin 56.

R: Atat de mult a durat…

AVM: Eu am terminat in 51, şi in 56 numai am dat de dansul.

R: Nu puteaţi să-i scrieţi, ca să fiţi sigur că-i acolo?

AVM: Nu indrăzneam să scriu… şi prin 56 s-a intamplat aşa că am dat de dansul. Fusese un seminar şi după seminar el mi-a spus: Poftim, faceţi referat cu ce doriţi să vă ocupaţi. Eu ce puteam să-i spun - atunci mă pasionasem de metodele lui Feynman - dezintegrările şi produsele cronologice; la noi nimeriseră nişte numere din Phys. Rev., redistribuite din nu ştiu ce ţări, şi acolo era un articol pe care l-am descurcat şi am găsit o greşeală. Era o greşeală la limitele de integrare, şi atunci, corectand-o, ieşea totul foarte frumos, şi eu i-am spus lui Bogoliubov că iată, eu mă ocup cu dezintegrările astea ale lui Feynman şi nu ştiu să fac cazul cu patru operatori, numai cu doi ştiu (forma pătratică a hamiltonianului, n.red.), dar cred că voi cei de aici ştiţi. (rade) Ei au tăcut, şi apoi Bogoliubov intreabă, pe Tiablikov, pe Zubarev, pe Tercovnicov, pe Vladimirov: Ei, ce facem cu dansul? Toţi tac, de parcă au luat apă-n gură, nimeni nu vrea să spună nimic. Atunci ia o bucăţică de hartie şi scrie: De acord cu admiterea la doctorat, Bogoliubov.

R: Aţi rămas la Moscova?

AVM: Nu, m-am intors la Chişinău. Dar in Chişinău nu-mi dădea drumul nici la rector să intru, secretarele lui te tratau de parcă erai un zero, sau un căţeluş ce trebuie alungat. Insă cand au aflat ei că am hartie de la Bogoliubov, s-au schimbat radical, şi in felul ăsta am nimerit la doctorantură pentru un an. Eu aş fi vrut să intru in doctorantură de 3 ani, Insă organele nu-mi dădeau voie. Spuneau că aţi fost in Romania, aţi fost sub ocupaţie fascistă, aţi avut relaţii cu burghezia romanească - asta era cea mai mare suduială pe vremea aceea, burghezia romanescă; cei mai mari vrăjmaşi erau RFG, SUA şi Romania burgheză.

R: Cand aţi inceput doctoratul?

AVM: In septembrie 57. Ajung la Moscova şi-l găsesc pe Bogoliubov in institutul Steklov, singur, el stătea şi lucra. Si-i spun, Nicolai Nicolaevici, eu am veni. Foarte bine, pe viitor veţi vorbi cu mine in limbajul diagramelor. Dar noi, in Chişinău, nu auziserăm de diagrame, ci numai de polaroni auziserăm…

De la excitoni la supraconductivitate

R: Cum aţi inceput pregătirea doctoratului?

AVM: In primele luni eu terminam lucrările mele incepute la Chişinău şi prezentam cate o lucrare in seminar. Atunci eram intr-o cursă contra cronometru cu Haken, care se ocupa de aceeaşi problemă, de teoria excitonilor. Prima mea lucrare in JETF e consacrată teoriei

excitonilor (JETF, 30, 959 (1956), n.red.); şi această lucrare a fost re-publicată de Haken in review-ul lui mare, consacrat excitonilor. Haken recunoaşte că eu dezvoltasem teoria excitonilor pentru orice valoare a potenţialului, de aceea publicase lucrarea mea integral, ca exemplu de rezolvare. Zubarev, după aceea, editand lucrarea lui Ter Haar, in traducere, a inclus această lucrare a mea incă odată, ca anexă. Haken mi-a trimis un pachet cu lucrarea

lui şi a scris: Profesorului Moscalenco, Universitatea de Stat din Moscova; şi pe pachetul ăsta, care se plimbase peste tot prin universitate, toate catedrele scriseseră: Prof. Moskalenko nie znacitsea (profesorul Moscalenco nu există). in cele din urmă pachetul a ajuns la Dom Studentov, căminul studenţesc, şi aici s-a spus: da, există Moscalenco şi in felul ăsta mi-a ajuns lucrarea. Pe mine insă mă ingrijora un fapt: că Haken lucrează asupra teoriei excitonilor cu metodele Feynman, şi eu lucrez, şi mă intrebam cine reuşeşte primul. Cum ajungeam la bibliotecă, verificam dacă nu a apărut vreun articol de Haken. In sfarşit, cand am isprăvit articolul, m-am dus la Bogoliubov cu lucrarea terminată; el era intotdeauna inconjurat ca un polaron de oameni iluştri, dar eu ce să mă var printre danşii?

R: Aşadar nu l-aţi intrebat ce crede despre lucrare?

AVM: Ba da, dar nu atunci... Cand se ducea acasă, se cobora pe scări - erau nişte scări cu nişte geamuri - şi eu Il prindeam totdeauna pe scări, şi atunci Ii arătam

lucrarea. El lua lucrarea şi o citea la repezeală şi spunea: Aici e ingropat cainele mort, adică aici era o dificultate, şi eu mă gandeam: Măi, ce prost sunt că n-am ştiut să explic ce am făcut! Dar ce are el in vedere că spune asta? şi numai după ce lucram vreo 3 luni, incepeam să inţeleg ce spune. Si aşa era totdeauna. Toată viaţa eu nu inţelegeam limbajul lui.

R: Nu vă explica mai mult?

AVM: Nu explica. Nu indrăzneam să-l intreb. Erau cazuri cand doctoranzii se apropiau de dansul şi-l intrebau, Nicolai Nicolaevici, ce să facem? Dar el spune: Ce folos o să aveţi dvs. dacă eu v-oi spune ce-i de făcut?. Altfel, era foarte democratic, puteai să te apropii de dansul, fără să te temi, cand era tanăr, şi comportarea lui era foarte apropiată. Imi amintesc că odată Imprumutase unui doctorand o carte, Lecţii de mecanică statistică, ţinute de el in Universitatea din Kiev in ucrainiană. Eram şi eu interesat de carte şi o căutam in biblioteca Lenin la Nicolai Nicolaevici Bogoliubov, dar in ucrainiană este Mikolai Mikolaevici Bogoliubov, şi nu o găseam in cartotecă. Aşadar el imprumutase cartea unui doctorand de-al lui, iar doctorandul i-a intors-o plină de grăsime (slănina e mancarea preferată a ucrainienilor, n.red.); şi cum credeţi că a răspuns Bogoliubov? Mă iertaţi, dar eu nu suport grăsimea. Nu l-a ocărat, totul s-a redus la o glumă. Deci toate relaţiile mele cu dansul, ca doctorand, se reduceau la intalnirile pe aceste scări.

R: Cand aţi inceput colaborarea ştiinţifică propriu-zisă?

AVM: Tarziu, după pensionarea dansului. Acum se editează operele lui Bogoliubov, in 12 volume; cum avem 3-4 lucrări comune, ele vor intra in această ediţie; asta e pentru mine o mare cinste. Ultima lucrare a lui Bogoliubov a fost impreună cu mine. Lui ii plăcuse faptul că sistemul de ecuaţii supraconductoare pentru sistemele puternic corelate era pur dinamic, ceea ce de obicei in teoria BCS, in toate teoriile precedente, nu se intamplă, ci totul se petrece in spaţiul impulsului, sau vectorului de undă. Acestea erau ecuaţii in spaţiul frecvenţelor, toate elementele de matrice depindeau numai de frecvenţe; funcţiile reductibile joacă rolul potenţialului şi ele sunt dependente de frecvenţă.

R: Cum aţi ajuns la supraconductivitate?

AVM: Eu cand am venit la Steklov, se făcea teoria supraconductivităţii. Era toamna lui 57.

R: Apăruse articolul BCS? (articolul lui Bardeen, Cooper, Schrieffer a apărut la 1 decembrie 1959, n.red.)

AVM: Să vă spun situaţia, cum era. in fiecare an, prin 55, 56, apărea cate o teorie a supraconductivităţii, şi toate erau greşite a lui Frolich, Shaffroth, Blatt şi eu m-am pasionat aşa de mult de acest domeniu, al supraconductivităţii, că după cateva luni am zis: eu las baltă toate lucrările mele şi mă apuc de supraconductivitate. Colegii de laborator imi spuneau: dvs. vă lăsaţi de tematica veche, sunteţi invitat numai pe un an şi dvs. incepeţi ceva complet nou?!. Insă teoria era aşa de pasionantă... in 57 toamna (puţini oameni cunosc lucrul ăsta) Bogoliubov a publicat independent de BCS, impreună cu Zubarev şi Tercovnocov, prima lucrare consacrată teoriei microscopice a supraconductivităţii, care conţinea transformările canonice Bogoliubov aplicate la supraconductivitate (DAN SSSR, 1957, n.red.).

Landau spunea că el, ceva mai greu decat lucrarea lui Cooper, nu a văzut in viaţa lui

Lucrarea BCS apăruse a adus-o unul din Leningrad, lucrarea in preprint, nu revista, revistele apăreau cu 6 luni mai tarziu; şi oamenii au spus: uite incă o lucrare eronată, şi au uitat de dansa. Se ştia lucrarea lui Cooper din 56…era o grozăvenie ce se intampla, in toate institutele erau seminarii, la Universitatea din Moscova, era seminarul lui Bogoliubov la Institutul Steklov, al lui Ghinzburg in institutul de Fizică al Academiei de Stiinţe a URSS, al lui Landau, şi, cel mai bine cotat oficial, al lui Kapitza … el dădea aprecierile oficiale, şi pentru orice rezultat important se făcea referat lui Kapitza. Erau prezenţi la seminariile astea şi Landau, şi Fok, Pomeranciuk, Gorkov, Abrikosov, nu mai vorbesc. Am auzit personal cum spunea Landau, că el ceva mai greu de priceput decat lucrarea lui Cooper, nu a văzut in viaţa lui. Si atunci Bogoliubov a prezentat teoria completă a supraconductivităţii. BCS a făcut teoria modelului in care nu sunt prezenţi fononii; in hamiltonianul BCS sunt prezenţi numai electronii, care au interacţiunea de Imperechere; interacţiunea e constantă, pe un interval de lărgime egal cu dublul frecvenţei Debye. Dar Bogoliubov a făcut teoria pentru interacţia electron-fonon. Erau la dansul două gaze: un gaz ideal de electroni, un gaz ideal de fononi, şi interacţiunea Frolich. Si el găseşte că gapul e dependent de vectorul de undă, şi dependenţa e dată de ecuaţii neliniare. Trebuia rezolvată această ecuaţie cu singularitate logaritmică; trebuia elaborată o metodă specială; Bogoliubov a propus metoda, prin care se elimină (se localizează) singularitatea, şi apoi se rezolvă sistemul de ecuaţii; şi eu am invăţat din lucrarea asta a lui Bogoliubov pentru toată viaţa cum se face eliminarea singularităţii. Ţin minte cum Abrikosov, Gorkov şi Pomeranciuc umblau pe langă Bogoliubov la seminarul din Steklov şi-l intrebau cum a făcut; el nu le-a răspuns.

R: Bogoliubov intrase in problematica asta atunci, in anii 56-57?

AVM: Nu, el se ocupase cu mare succes de suprafluiditate, şi in 1947 elaborase o teorie microscopică. Pentru lucrarea asta făcuse referat la Kapizta care, cum vă spuneam, era evaluatorul oficial. Atunci a introdus pentru prima dată transformările care apoi s-au chemat transformările Bogoliubov. Landau şi Tisza formulaseră teoria suprafluidităţii fenomenologice; la Landau apăreau două tipuri de particule, fononi şi rotoni; la Bogoliubov pentru prima dată s-a văzut că există o singură particulă, care are la inceput dispersia liniară ca la fononi, dar apoi apare partea rotonică; şi Landau striga că asta e prostie. El era nestăpanit, dar cand incepea să argumenteze, atunci trebuia să-l asculţi foarte atent, pentru că spunea lucruri foarte adanci. Peste vreo 3 zile şi-a dat seama, şi şi-a cerut scuze de la toţi membrii seminarului, şi a publicat o lucrare in care spune că există un singur fel de particule, fără a face trimitere la Bogoliubov; ei aveau o relaţie proastă; eu insă niciodată n-am auzit de la Bogoliubov un cuvant de defăimare, de ironizare la adresa lui Landau…noi, ăştia tinerii, citam totdeauna corect clasicii şi autorii străini şi toţi cei care meritau. Bogoliubov a incurajat citarea corectă.

Tiablikov m-a invitat in taigaua siberiană

AVM: Prin mai 58 Bogoliubov cu Tiablikov stăteau la tablă şi vorbeau intre danşii, şi Bogoliubov Ii spunea: Vedeţi, teoriile astea făcute sunt pentru nişte gaze ideale (şi cea a lui Bogoliubov, şi teoria BCS); şi nu se vede dependenţa de elementele reale, ale metalelor reale; trebuie de făcut o teorie a metalelor reale. Eu şedeam in cameră. in perioada aceea Tiablikov se pregătea să plece in concediu, şi in concediu el umbla singur, cu arma, prin Siberia, prin pădurile celea, prin taiga...

R: La vanătoare?

AVM: ...acolo intre sate e distanţă de 100 km, urşii te Imblă pe urme şi dacă vezi in depărtare un om, intrebarea e cine primul Impuşcă. Si Tiablikov Imi spune: Vino cu mine, in taiga, eu vă cumpăr bilet de avion pană in Siberia şi mergem Impreună (in Kamenaia-Tonguska, unde a căzut meteoritul); eu zic: Serghei Vladimirovici, vă mulţumesc mult, dar ştiţi, eu am venit pe un an şi cum pot să plec două luni in pădurile Siberiei? Cu atat mai mult cu cat vin copiii, cele două fiice cu soţia, şi eu trebuie să fiu aici.; Ei bine, atunci ocupaţi-vă de această problemă (de supraconductivitatea metalelor reale, n.red.), zice Tiablikov. Si atat.

R: Nu v-a părut rău că n-aţi plecat cu Tiablikov in taiga?

AVM: Ei, mă rog, ştiinţa era pe primul loc. Era o vară călduroasă , germana nu o ştiam, dar trebuia să citesc teoria metalelor a lui Sommerfeld, din Zeischrift si Annalen der Physik.

R: Nu erau incă traduse in ruseşte.

AVM: Nu erau. Manuale nu aveam, nu erau monografii care acum abundă. Si eu am lucrat foarte intens, era cald şi nu inţelegeam; mă gandeam să folosesc procesele umklapp, şi nu mi-a ieşit nimic, septembrie de-acuma vine, pe 15 vine Tiablikov şi eu n-am dreptul să mă duc cu mainile goale la dansul…

R: La Bogoliubov?

AVM: La Tiablikov. Bogoliubov nu mi-a spus nimic, el Ii spusese lui Tiablikov, iar Tiablikov mi-a spus mie: ocupăte!. Imperativul ăsta in viaţă e ceva grozav. Adică tu nu ai dreptul să te duci cu mainile goale la un astfel de om. Era o stare psihică aşa de incordată cu toate forţele pe care le aveam, şi incă un surplus pe langă ele, mi-am spus: eu trebuie să fac ceva, să nu mă duc cu mainile goale. Si a apărut astfel teoria bibandă. Atunci mi-a venit ideea, şi atunci am formulat-o, şi in timp de două săptămani am formulat teoria. Si cand el a venit, eu eram cu lucrareagata.

R: Si apoi?

AVM: Am trimis-o la JETF; din septembrie pană in octombrie, a fost respinsă.

R: De ce?

AVM: Nu prezintă interes. Si atunci in octombrie noi am hotărat cu Tiablikov – pentru că nu aveam o soluţie mai bună – să o trimitem in Sverdlovsk la Fizika Metallov. Lucrarea a fost deci trimisă in octombrie 58, şi publicată in octombrie 59. Dar Suhl, Matthias şi Walker la 15 noiembrie 59 au trimis-o (la Physical Review Letters, n.red.) şi la 15 decembrie 59 a apărut.

R: Ii suspectaţi că v-au citit lucrarea?

AVM: Nu, la danşii era tratată situaţia doar in jurul punctului critic; la mine era toată teoria, incepand cu T=0 şi la danşii nu era cel mai important rezultat, saltul căldurii specifice.

N.red. Cu greu s-ar putea explica respingerea unei lucrări atat de interesante altfel decat prin adversitatea grupului Landau faţă de grupul Bogoliubov (persoana decidentă la JETF era Evgheni Lifsitz). Prin respingerea de către JETF a lucrării lui Moscalenco, prin intarzierea apariţiei sale cu peste un an, prin publicarea sa intr-o revistă relativ puţin cunoscută, Fizica metalelor şimetalurgia, şi prin apariţia articolului lui Suhl, Matthias şi Walker in Phys.Rev.Lett. (vol.3, p.552, 1959), s-a ajuns la situaţia că comunitatea ştiinţifică occidentală a consacrat drept autori ai teoriei bi-bandă a supraconductivităţii pe Suhl şi colaboratorii săi. Recunoaşterea internaţională a priorităţii Acad. Moscalenco a venit tarziu, după ce, prin descoperirea borurii de magneziu, in anul 2001, s-a constatat că teoria sa era cea care descria corect comportarea acestor substanţe. Pentru o discuţie, vezi lucrarea citată in introducerea la acest interviu, p.251.

Teza de doctor şi cea de doctor habilitat

R: Cand aţi susţinut teza?

AVM: In mai 59. Am susţinut-o la Steklov. Acolo erau atunci matematicienii Kolmogorov, Alexandrov, Ghelfand, Sobolev; toţi erau membri in Consiliul Stiinţific, şi cand te duceai la acest Consiliu Stiinţific, Iţi era groază să intri in sala ceea că a deschide cineva gura şi te-a-ntreba ceva... Vinogradov era directorul. Si veneau de la Partid inspecţii despre cum se desfăşoară intrecerea socialistă, şi trebuiau să-i dea apreciere lui Vinogradov! Vă inchipuiţi, lui Vinogradov care tocmai obţinuse nişte rezultate in teoria numerelor, care ar fi ajuns pentru toată viaţa...

R: Dar teza de doctor habilitat?

AVM: In octombrie 67 , tot la Steklov. In 68 am fost confirmat de Comitetul Superior de Atestare.

Tiablikov şi Bogoliubov

Deşi anul 1968 a fost benefic prin faptul că am fost

confirmat ca doctor habilitat, a fost totodată şi un an tragic, pentru că pe 17 martie a murit Tiablikov. Era tanăr, avea 47 de ani; a murit de cancer. Era un om de o ţinută morală extraordinară; totdeauna spunea in faţă adevărul, ceea ce nu se practica deloc; era elegant, frumos, inalt, zvelt. Era genul de om care nu arăta niciodată că ţi-a făcut un bine; el toate le făcea astfel incat să nu ştii. Am invăţat foarte multe de la dansul. Noi, foştii lui discipoli, ne intalnim in memoria lui de două ori pe an, in ziua naşterii şi in ziua morţii. Am mai rămas foarte puţini. in viaţă am avut fericirea de a intalni un om cu o comportare excepţională, ca Tiablikov, şi un gigant, ca Bogoliubov. Mă intrebaţi mai inainte dacă Il intrebam atunci cand nu inţelegeam ceva. Pentru mine era o mare fericire că puteam sta in preajma unui asemenea om. Evitam pe cat puteam să-i consum timpul, de aceea discuţiile aveau loc pe scări, cum v-am spus. Dar el era un democrat. Cand eram la doctorat, noi ăştia tineri stăteam intr-o cameră şi lucram. Iar el, cand pleca, avea obiceiul să se apropie de fiecare dintre noi, să-i strangă mana şi să spună cuvintele lui dintotdeauna: Vă salut!, Vă salut!... Desigur că eu eram in cel mai indepărtat colţ, ca intotdeauna, şi el a trecut şi i-a salutat pe toţi, in afară de mine. Si a ieşit inspre uşă. Si-n uşă s-a oprit şi s-a intors şi s-a dus in ungherul cela la mine şi mi-a spus: Vă salut!. Si după ce eu ştiam că in Chişinău, cand te duci la rector, nu se uită nimeni la tine, pentru mine era satisfacţia aceea morală cea mai mare; şi de atunci acest Vă salut! Il ţin minte pentru toată viaţa. Era foarte simplu, putea să facă glume, dar asta se intampla foarte rar. Era un om extraordinar de cult, cunoştea foarte bine cultură rusă, clasicii ruşi, dădea citate din memorie; vorbea cu talc; totdeauna aveam nevoie de un interpret care să-mi spună ce avea el in vedere. Din 56, cand l-am cunoscut, şi pană in 1992, niciodată nu s-a intamplat să mă amane, să mă lase să aştept. Unde nu era Bogoliubov, la Steklov, la Kiev, la Prezidiul Academiei URSS, peste tot, secretara se ducea la dansul şi spunea Iată, vă aşteaptă cutare; n-a fost nici un caz să mă refuze. Si atunci cand aveam nevoie de susţinerea lui Sveatoslav (Moscalenco, n.red.) in Academia Moldovei - pentru că totdeauna era contrat de oameni care umblau cu intrigi de tot felul - Bogoliubov era in spital, şi soţia lui s-a dus la el şi a semnat susţinerea. Ţin minte felicitările pe care mi le trimetea; nu aveau textul obişnuit al felicitărilor de sărbători, ci sunau aşa: Vă felicit pentru recunoaşterea de către societate a meritelor excepţionale ale Dumneavoastră.

A consemnat V. Barsan