|
MENIU: |
Resursele financiare |
|||||||||
Resursele financiare
Fundaţia Horia Hulubei a pornit cu un patrimoniu nul, activitatea financiară în primii 3 ani de activitate (1993...1995) a avut ca obiect numai editarea nonprofit a Curierului de Fizică (v. § 3.3). Veniturile proveneau din contribuţia bănească pentru procurarea revistei şi din donaţia Fundaţiei SOROS pentru o Societate Deschisă. Cheltuelile au fost destinate numai procurării hârtiei şi a celorlate consumabile
pentru tipar iar raportarea financiară s-a făcut numai finanţatorului donaţiei.Din 1996 s-a efectuat o contabilitate primară numai prin membrii consiliului dirigent şi s-a depus astfel darea de seamă contabilă (cum se numea atunci, bilanţul contabil) în 1996, 1997 şi 1998.
În aceşti ani au apărut şi alţi finanţatori, evident la solicitarea fundaţiei.
Până astăzi lista acestor finanţatori s-a mărit. Aşa cum obişnuiesc toate organizaţiile neguvernamentale din toată lumea, publicăm această listă a donatorilor (fonduri sau aparatură):
Alcedo SA
dr. ing. Mihai Bălănescu,
dr. fiz. Sevastian Râpeanu,
Fundaţia (Soros) pentru o Societate Deschisă,
MEC (Comisia pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice) pentru publicaţii,
MEC pentru granturi şi contracte
de cercetare,Banca Comercială Română,
Banca Română pentru Dezvoltare (BRD GSG),
Casa de Economii şi Consemnaţiuni,
Academia Română pentru granturi.
Donaţiile pentru CdF au fost specificate ca atare şi au fost publicate în CdF.
Toate resursele – băneşti şi materiale – au fost folosite cu acordul şi în scopul prevăzut de finanţator. Justificarea folosirii acestor resurse a fost controlată de comisiile FHH iar Darea de seamă contabilă a inclus toate veniturile şi cheltuielile cu situaţia patrimoniului la fie
care sfârşit de an.În 1999 pentru bilanţul contabil s-a recurs prin voluntariat la un economist (Mihaela Buliga) iar din 2000, din cauza diversificării situaţiei financiar-contabile, operaţia de contabilitate este remunerată din subvenţia pentru contractele de cercetare (Programul Pro Juventute). În continuare, contabilitatea primară ca şi alte operaţii economico-finaciare (de exemplu, casieria, procurarea de materiale etc) sunt efectuate voluntar de către membrii Consiliului Dirigent.
Bugetele de venituri
si cheltueli sunt cuprinse în § 5.2. Pentru transparenţă, rapoartele anuale asupra bugetului de venituri şi cheltueli se publică în Curierul de Fizică. Capitolele componente ale bugetului sunt legate de activitatea fundaţiei şi specificarea lor permite urmărirea, de către comisiile FUNDAŢIEI, sau din exterior, a dinamicei acţiunilor principale. Astfel, veniturile conţin:- contribuţia bănească a membrilor şi simpatizanţilor pentru publicaţii (Curierul de Fizică şi alte lucrări editate),
- donaţii şi sponsorizări pentru publicaţii,
- subvenţia pentru publicaţii de la MEC (fost MCT, AN{TI),
- burse obţinute de membrii fundaţiei şi acordate (prin FUNDAŢIE) solicitatorului – numite în continuare: burse specificate –,
- subvenţii de la MEC pentru contracte de cer
cetare ( în special pentru tineri),- venituri financiare (dobânzi bancare şi diferenţe de curs valutar).
Iar cheltuelile
se referă la:- cheltueli editoriale (procurarea hârtiei şi a consumabilelor pentru editareşi tipărire),
- burse specificate,
- cheltu
eli pentru granturi şi contracte de cercetare,- comisioane bancare.
Cheltueli pentru salarii, îndemnizaţii sau prime se acordă numai în cadrul granturilor şI al contractelor de cercetare conform specificaţiei finanţatorului.
Iată sinteza valorilor veniturilor şi cheltuelilor pentru anii cu contabilitate completă, în care s-a depus şI bilanţul contabil anual, în mii lei
|
An bugetar |
Venituri |
Cheltuieli |
|
1996 |
20851 |
11086 |
|
1997 |
232481 |
226674 |
|
1998 |
304904 |
269065 |
|
1999 |
74830 |
113568* |
|
2000 |
453468 |
416872 |
|
2001 |
892404 |
827776 |
|
2002 |
|
|
*În 1999 cheltuelile depăşesc veniturile pe seama soldului din anul precedent. Situaţiile financiare anuale au fost dezbătute în plenul consiliului dirigent şi prezentate în CdF (numărul/pagina) astfel: 1996 21/26, 1997 24/21, 1998 29/15, 1999 32/20, 2000 36/16, 2001 40/12. Activitatea financiară a FUNDAŢIEI este oglindită în situaţia activului patrimonial, în mii lei:
|
An bugetar |
Patrimoniu |
|
1996 |
11086 |
|
1997 |
91222 |
|
1998 |
193627 |
|
1999 |
204448 |
|
2000 |
204448 |
|
2001 |
257026 |
|
2002 |
|
Patrimoniul FUNDAŢIEI se regăseşte în principal în inventarul aparaturii de calcul şi de imprimare a rezultatelor. Acestea sunt folosite la efectuarea contractelor de cercetare din institutele cu care FUNDAŢIA are proiecte de cooperare.
Pagina internet a Fundaţiei H.Hulubei
Actualizat la data:07/19/02